contact
MyContinental București Contact
MyContinental București este un hotel 3 stele situat în București, pe Calea Griviței Nr. 143, la 2 minute de mers pe jos față de Gara de Nord (principalul nod feroviar al capitalei).
Hotelul este aproape de principalele puncte de interes din București precum Piața Victoriei, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, Universitatea din București, Centrul Vechi și multe altele. Poziționarea excelentă a hotelului vă permite deplasarea ușoară cu orice mijloc de transport pentru a ajunge într-un timp scurt în majoritatea zonelor importante ale orașului. Stația de metrou ce facilitează transportul rapid în oraș este situată chiar în fața hotelului.
MyContinental se află la o distanță de aproximativ 20 de km față de Aeroportul Internațional „Henri Coandă“. Această distanță poate fi parcursă cu ajutorul transportului public prin intermediul trenului care circulă pe ruta Aeroportul Internațional „Henri Coandă“ – Gara de Nord. Durata este de 25 minute, iar tariful este de 4 lei/bilet/sens.
În această perioadă, am luat toate măsurile pentru siguranța sănătății dumneavoastră și a colegilor noștri. Din acest motiv o parte din serviciile noastre nu sunt disponibile sau sunt disponibile cu acces limitat. Vezi Măsurile de securitate și prevenție împotriva răspândirii Coronavirus Covid19.
Contact MyContinental București ***
+4021 300 91 10
bu2@continentalhotels.ro
Calea Griviței 143, București, 010708, România
Check-in
De la ora 15:00
Check-out
Până la ora 12:00
Continental Hotels Sediul Central
+40 372 121 721
sales@continentalhotels.ro
reservation@continentalhotels.ro
Calea Griviței 143, București, 010708, Romania
echipa
Echipa
Iulia Hurdubețiu
General Manager
Anca Strugariu
Deputy Manager
Diana Diniță
Sales Manager
formular contact
Formular de contact
Ne puteți contacta oricând prin email la bu2@continentalhotels.ro sau prin telefon +4021 300 91 10. Suplimentar, puteți utiliza formularul de contact pentru a întrebări sau solicitări.
informatii utile
Informații utile
informatii corporate
Informații Corporate
MyContinental București ***
Adresă: Calea Griviței 143, cod 010708, București
Telefon: +4021 300 9110
E-mail: bu2@continentalhotels.ro
Certificat clasificare hotel – nr xxx din xxxx
Certificat clasificare restaurant – nr xxx din xxxx
Certificat clasificare bar de zi – nr. xxxx din xxxx
Certificat clasificare Coefetărie – nr xxx din xxxx
Cod unic de înregistrare : RO xxxxx
Nr. ordine în Reg.Com. : xxxxx
Continental Hotels S.A.
Adresă: Calea Griviţei 143, 010708, Sector 1, Bucureşti
Telefon: +40 372 121 721
Fax: +40 372 121 720
E-mail: info@continentalhotels.ro
Reg Com: J40/1754/1991
CIF: RO1559737;
Capital social: 96.820.901 LEI